Roua dimineții Tematici: Cercetare de sine Păcatul

26 februarie / Roua dimineții

James Smith

„DAR VOI NU MĂ CINSTIȚI” (Ioan 8:49).

Aceasta este o plângere adusă de Domnul nostru Isus Hristos împotriva noastră. Să luăm aminte la ea. El ne-a asigurat de dragostea Sa, de faptul că urmărește binele nostru, că nu Se va mânia pe noi. De aceea, noi Îl dezonorăm prin neliniștea noastră în încercări și necazuri; prin cârtirile noastre când totul nu este așa cum ne-am dori; prin nerăbdarea noastră de a fi eliberați de durere; prin necredința noastră cu privire la făgăduințele și providența Lui; prin nemulțumirea noastră pentru multele îndurări pe care le primim; prin folosirea favorurilor Sale în slujba Satanei; prin a limita puterea sau bunătatea Lui; prin omiterea îndatoririlor noastre, din lipsă de dragoste sau zel; când ne bazăm pe faptele noastre în loc să ne alipim de harul fără plată; și când ne îndreptăm spre alții pentru ajutor, în loc să privim numai și numai spre El pentru totul. Necinstirea lui Isus trebuie să fie un mare păcat. Ea produce moarte, întuneric și ticăloșie.

Să conștientizăm bine răutatea aceasta, să o deplângem înaintea lui Dumnezeu, să căutăm pocăința pentru ea și iertarea. O, să urmărim să-L cinstim pe Isus prin recunoștință, răbdare, credință, dragoste, îngăduință, pocăință, râvnă și urmărind constant slava Lui! Să-L cinstim în viață, în moarte și în vecii vecilor!

Din devoționalul „Roua dimineții”

Sus