„EL VA MÂNTUI” (Țef. 3:17, LIT. KJV).

Pe cine? Pe cei pierduți, ticăloși și nevrednici. Pe oricine cere, căci „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Rom. 10:13). „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Cum va mântui El? Liber, fără bani și fără plată; pe deplin, prin sângele, puterea și providența Lui; veșnic, pe toți cei care aleargă la El ca adăpost, pe toți cei care zidesc pe El pentru iertare, pace și viață – toți vor fi mântuiți cu o mântuire veșnică, și nu vor fi dați de rușine și nici amăgiți, cât va fi lumea. De ce? Pentru că este voia Tatălui Său; pentru că El Se bucură să fie îndurător; pentru că asta va proslăvi veșnic Numele Său.

De ce va mântui El? De păcat, de vinovăția, întinăciunea și puterea lui; de lumea rea actuală; de Satana; de mânia lui Dumnezeu; de orice lucrare rea; și de toate planurile rele ale oamenilor. El ne-a mântuit, primind har pentru noi și murind în locul nostru. El ne mântuiește prin prezența, Cuvântul, providența și înnoirea Duhului Sfânt. El va mântui din orice necaz, de orice vrăjmaș, chiar până la sfârșit. Privește la El, atunci, și numai la El, pentru a te elibera, a te îndruma, a te alina și a te ocroti. El spune: „Întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți toți cei ce sunteți la marginile Pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu și nu există altul” (Isaia 45:22).

Din devoționalul „Roua dimineții”

Sus