27 mai / Roua dimineții

„ȘI L-A BINECUVÂNTAT ACOLO” (Gen. 32:29).

Bietul Iacov, plin de frici și de tulburare, s-a retras ca să se roage Dumnezeului lui. El a plâns și s-a rugat acolo, având putere înaintea lui Dumnezeu și a biruit. „Și Dumnezeu l-a binecuvântat acolo”. Dumnezeul nostru Se bucură să ne binecuvânteze și, de aceea, El a început atât de devreme să ne binecuvânteze, pentru că ne-a binecuvântat cu toate binecuvântările duhovnicești în Isus, înainte de întemeierea lumii. El ne-a dat har în Fiul Său, înainte de a ne da ființă, și totuși El vrea să ne rugăm și să plângem înaintea Lui. El este „Dumnezeul care binecuvântează”. Nu a existat niciodată o nevoie care să străpungă inima omenirii decăzute și care să întâlnească ochiul omniscient al lui Iehova, care să nu fi fost anticipată și asigurată în Persoana și plinătatea lui Hristos. Și oricât de mari ar fi conflictele și încercările noastre, nu putem avea niciun motiv să deznădăjduim, pentru că harul ne este dat, și harul merge întotdeauna mână în mână cu atotputernicia. Dragostea Tatălui nostru ceresc nu poate eșua, plinătatea Mântuitorului nostru divin nu poate fi epuizată, făgăduința credincioasă nu poate fi încălcată.

Să pledăm deci în valea Acor, să luptăm și ni se va spune și nouă: „L-a binecuvântat acolo”. O, să avem duhul rugăciunii! O, să avem o credință vie și vivace!