15 iulie / Roua dimineții

„ORI DE CÂTE ORI MĂ TEM, EU MĂ ÎNCRED ÎN TINE” (Ps. 56:3).

Nu este un lucru neobișnuit ca poporul Domnului să fie doborât și plin de temeri chinuitoare. Ei se tem că credința lor este îngâmfare, că au o nădejde amăgitoare și că într-o zi vor face de rușine acel Nume sfânt prin care sunt chemați. Ei se tem ca nu cumva să se bazeze pe o făgăduință seacă și vor să se simtă mângâiați pentru a-și susține credința. Dar ei ar trebui să își însușească hotărârea psalmistului: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine”. Iehova este în Isus singurul obiect adecvat al credinței, și astfel trebuie să avem încredere în El în orice clipă.

Preaiubiților, este bine să putem spune: „Mă voi baza pe făgăduința credincioasă a Dumnezeului meu milostiv; mă voi baza pe harul fără plată al adorabilului meu Mântuitor; voi nădăjdui mereu în îndurarea legământului; voi alerga la pieptul Tatălui meu; și voi îndrăzni totul punând totul în mâinile Mântuitorului meu”. Să ne încredem în Dumnezeu, nu în sentimente și stări omenești. Să ne încredem în dragostea legământului, deși providența pare să se încrunte. Dumnezeul nostru a spus: „Încredeți-vă în Domnul pe vecie” (Isaia 26:4). Iată mandatul nostru – să căutăm și să cerem harul de a spune asemenea lui Iov: „Chiar dacă El mă va ucide, eu tot mă voi încrede în El” (Iov 13:15).