8 Noiembrie / Roua dimineții

„CA NEAVÂND NIMIC, ȘI TOTUȘI STĂPÂNIND TOATE LUCRURILE” (2 Cor. 6:10).
Familia Domnului este în general săracă; oamenii îi pot privi ca și cum nu au nimic valoros, important sau gândit pentru a-i face fericiți, dar în realitate ei au toate lucrurile, pentru că Dumnezeu este al lor. Dumnezeul nostru a spus: „Eu sunt moștenirea lor”, iar noi spunem: „Tu ești partea mea de moștenire, Doamne!” Veșnicia Lui este dată spre fericirea noastră. Natura Lui neschimbătoare este stânca odihnei noastre.
Atotputernicia Lui este paza noastră constantă. Credincioșia Lui este siguranța noastră zilnică. Îndurările Lui sunt vistieria noastră debordantă. Atotștiința Lui este veghetorul nostru atent. Înțelepciunea Lui este sfătuitorul nostru priceput. Dreptatea Lui este răzbunătorul nostru sever. Omniprezența Lui este dulcea noastră companie. Sfințenia Lui este izvorul din care primim harul sfințitor. Atotsuficiența Lui este partea noastră de moștenire. Iar infinitatea Lui este întinderea moștenirii noastre glorioase. Aceasta este binecuvântarea poporului Domnului: ei Îl au pe Dumnezeu ca Dumnezeul lor și toate perfecțiunile Lui dedicate să-i facă binecuvântați și fericiți. O, iubește-L pe Domnul! Trăiește din Domnul! Preamărește-L pe Dumnezeu în ziua cercetării! Fă-L să fie moștenirea ta și totul pentru tine pe veci!





