15 august / Roua dimineții

„NĂDEJDEA CELOR SĂRMANI NU PIERE PE VECIE” (Ps. 9:18).
Făgăduințele lui Dumnezeu ridică așteptarea poporului Său, iar providența Sa o încearcă. Ceea ce făgăduința s-a angajat să ne dea, providența pare să nu vrea să dăruiască. Dar Dumnezeu este credincios. Ne putem aștepta ca Domnul să vină alături de noi în orice necaz, dacă avem credința ațintită pe Cuvântul Său și rugăciunea este trimisă zilnic la tronul Său de har. Ne putem aștepta să fim susținuți în toate încercările noastre și să fim hrăniți cu tot binele necesar, dacă facem din Dumnezeu partea noastră de moștenire și căutăm să-L preamărim. Ne putem aștepta să fim iertați, îndreptățiți și mântuiți, dacă credem din inimă, dacă mărturisim cu gura și dacă umblăm conform mărturisirii noastre. Dumnezeu vede așteptările noastre, iar Isus pledează înaintea Tatălui pentru împlinirea lor, astfel că nimic nu va putea întoarce de la noi mâna generoasă a Dumnezeului nostru. El va lua seama la rugăciunea celor săraci și nu le va disprețui rugăciunea. Temerile noastre pot fi puternice, iar îndoielile noastre pot fi multe, dar siguranța noastră este în caracterul, Cuvântul și lucrarea Dumnezeului și Mântuitorului nostru. El nu ne va părăsi și nu ne va lăsa, până nu va împlini tot ceea ce El ne-a spus și ne-a făgăduit.




