7 martie / Roua dimineții

„ÎMI ESTE EFRAIM UN FIU SCUMP” (Ier. 31:20).
Bietul Efraim este numit astfel de Dumnezeul nostru infinit de milostiv. Fiind înfiați prin har în familia cerească, învățați de Duhul și uniți cu Isus, Dumnezeu ne privește prin Isus și ne-a predestinat să fim conformați chipului Fiului Său, astfel că El vede lucrurile care sunt doar menționate ca fiind împlinite, iar noi suntem frumoși prin frumusețea cu care El ne-a îmbrăcat. Dragostea Lui pentru noi este minunată. El spune: „Cel ce se atinge de voi, se atinge de lumina ochilor Mei” (Zah. 2:8). El Se bucură să ne facă bine și le dă îngerilor Săi porunci în folosul nostru. El nu va îngădui ca nimeni să ne facă rău cu adevărat, dar, ca nu cumva să fie așa, El ne va ocroti zi și noapte.
Să rămânem deci în Isus! Să cultivăm părtășia cu acest Dumnezeu milostiv! Să continuăm să-L cunoaștem pe Domnul! Încrede-te în El în fiecare clipă. Așteaptă continuu ajutorul Lui, și bucură-te de acest fapt încântător, că Dumnezeu te numește „un fiu scump, un copil iubit de Mine”. El nu doar că te numește așa, dar te și tratează ca atare; și ți se adresează ca atare în Cuvântul Său sfânt. Să-L numim Tatăl nostru și să ne îndreptăm spre El pentru tot ce avem nevoie! Așa să-L onorăm pe Dumnezeu, să-l învingem pe Satana și să ne bucurăm de pace! Tatăl nostru este Dumnezeu, iar Dumnezeul nostru este Tatăl nostru.





