22 Noiembrie / Roua dimineții

„EU SUNT CU TINE, ZICE DOMNUL, CA SĂ TE IZBĂVESC… TE VOI PEDEPSI CU DREPTATE, NU POT SĂ TE LAS NEPEDEPSIT” (Ier. 30:11).

Păcatul necesită corecție, iar dragostea divină o trimite. Fiecare copil este pedepsit, pentru că fiecare copil păcătuiește. Dar chiar dacă suntem corectați pentru păcat, totuși nu primim condamnarea păcatului. Tatăl nostru ne pedepsește cu măsură, nu cu mânie, ci în dragoste; nu pentru a distruge, ci pentru a ne mântui. În inima Lui față de noi nu mai este mânie, pentru că El a jurat că nu va fi mânios pe noi. Totuși, El va cerceta păcatele noastre cu toiagul Său și nelegiuirile noastre cu lovituri. El este împăcat cu persoanele noastre, dar nu cu nesăbuințele noastre. De aceea, El spune: „Eu îi mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te!” (Apoc. 3:19).

Să nu disprețuim mustrarea Lui, nici să nu leșinăm când suntem mustrați de El, căci este soarta comună a tuturor copiilor Săi, și dacă asta ne împinge la El și ne smerește la picioarele Lui, este dovada că mustrarea ne este trimisă în dragoste. Ea este o binecuvântare dureroasă, o îndurare trimisă ca să ne purifice și să ne curețe. Dacă păcătuim și nu suntem pedepsiți, ne putem întreba dacă suntem copiii Lui, căci ce fiu este acela pe care tatăl său nu-l pedepsește? Dar dacă suntem pedepsiți, Dumnezeu Se poartă cu noi ca fiii, iar suferințele noastre sunt împlinirea făgăduinței Sale.