5 Noiembrie / Roua dimineții

„FACEȚI-NE ȘI VOI LA FEL: VĂ VORBESC CA UNOR COPII AI MEI – LĂRGIȚI-VĂ ȘI VOI!” (2 Cor. 6:13).
Strângerea este un mare rău, în timp ce lărgirea este o mare binecuvântare. Trebuie să fim lărgiți în cunoașterea noastră, în dragoste, nădejde, generozitate, credință și orice alt har. Dumnezeul nostru dezaprobă limitarea. Apostolii au dat un exemplu diferit. În legământul harului sunt aduse provizii care împlinesc dorințe lărgite. Făgăduințele justifică așteptări mai mari din partea noastră. Isus ne îndeamnă să cerem cu larghețe. Evanghelia ne cheamă la lărgire în rugăciune, bunăvoință, milă și compasiune, și în eforturile noastre spre slava lui Dumnezeu.
Să ne ferim de vederile sau simțămintele înguste, pentru că inima lui Dumnezeu este mare, dragostea lui Hristos este mare, garanția milostivirii este mare, chemarea Evangheliei este mare, iar locașurile slavei sunt mari. Noi nu suntem limitați în Dumnezeu, nici în Evanghelia Lui, ci suntem limitați de firea noastră.
O, Isuse, lărgește-ne inimile înguste; lărgește-ne sufletele strâmte! Umple-ne de toată bucuria și pacea în credință, ca să putem fi bogați în nădejde, prin puterea Duhului Sfânt. Fă-ne să fim plini de bunătate, în stare să ne îndemnăm unii pe alții. O, fă-ne plini de Duhul Sfânt și de putere!





