6 Noiembrie / Roua dimineții

„AȘA CĂ NU MAI EȘTI ROB, CI FIU; ȘI DACĂ EȘTI FIU, EȘTI ȘI MOȘTENITOR, PRIN DUMNEZEU” (Gal. 4:7).
Ar fi fost o mare îndurare din partea lui Dumnezeu dacă El ne-ar fi făcut robii Săi, după ce ne-am dovedit a fi dușmanii Lui, dar El ne-a adoptat ca fii ai Săi și ne-a dus la pieptul iubirii Sale. El este acum Tatăl nostru și dorește să-L numim așa; noi suntem copiii Săi și El dorește să trăim și să acționăm ca atare. Nu suntem simpli robi, așa că nu ar trebui să avem un duh servil. Noi suntem fii, așa că trebuie să iubim, să ascultăm și să ne bucurăm de Dumnezeu ca Tată al nostru. „Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu” (1 Ioan 3:2). Noi suntem eliberați din robie, aduși în favoarea Domnului, avem făgăduința vieții veșnice și trebuie să ne bucurăm cu o bucurie de nedescris și plină de strălucire. Harul fără plată a fost cel care ne-a înfiat. Prin Cuvânt, Duhul Sfânt ne-a născut la o nădejde vie, iar Evanghelia ne vestește privilegiile și ne invită să ne bucurăm de ele.
Să ne gândim astăzi în felul acesta: „Sunt un fiu de Dumnezeu. Tatăl Meu este sfânt, copiii Lui sunt sfinți, Cuvântul Său este sfânt, El iubește sfințenia și îmi poruncește să fiu sfânt. De aceea, îmi voi înălța inima către El, voi cere har de la El, și în toate lucrurile urmăresc să-L preamăresc”.





