Roua dimineții Tematică: Credința

18 Octombrie / Roua dimineții

James Smith

„EU ÎNSĂ VOI PRIVI SPRE DOMNUL” (Mica 7:7).

Privirea îndreptată spre ființele create se încheie întotdeauna cu dezamăgire. De aceea este interzisă aceasta de Cel care ne iubește cel mai mult și care are grijă de noi în orice clipă. Profetul fusese înțărcat de aceasta, prin multe și dureroase încercări, iar acum el se hotărăște să privească spre Domnul, doar spre Domnul. Așa că să-i imităm exemplul. Nu putem face ceva mai bun decât să privim la Domnul, Căpetenia noastră, care ne poruncește. Să privim spre El ca Domnul nostru, care să conducă.

Să privim spre El ca Tatăl nostru, care ne îngrijește. Și să privim spre El ca Dumnezeul nostru, pentru a ne apăra. Numele Lui este un turn tare, cei drepți alergă la el și sunt în siguranță. Privind la Isus, vom fi păziți de o mie de capcane, și vom fi pregătiți să suferim ca adevărați creștini și să triumfăm ca biruitori. Ochii Domnului sunt întotdeauna asupra noastră. Fie ca și ochii noștri să fie mereu îndreptați spre Domnul! Să privim spre El pentru tot ce avem nevoie, în tot ceea ce ne temem, în tot ceea ce ne împiedică înaintarea, și astfel vom putea merge înainte spre țintă, spre premiul chemării înalte, care este de la Dumnezeu în Hristos Isus. El spune: „Priviți la Mine și fiți mântuiți” (Isaia 45:22). Este scris: „Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, și nu ți se umple fața de rușine” (Ps. 34:5). Isus este același, ieri, și azi și în veci.

Din devoționalul „Roua dimineții”

Sus