25 februarie / Roua dimineții

„HRISTOS ESTE TOTUL” (Col. 3:11).
Da, acesta este scopul lui Dumnezeu, care nu poate fi zădărnicit, anume ca Hristos să fie totul. El este totul în îndreptățirea și sfințirea noastră, pentru că noi suntem îndreptățiți și sfințiți în Numele Lui. El este totul în ocrotirea și glorificarea noastră, pentru că suntem păziți de puterea Lui și intrăm în Cer prin meritele Sale. El ar trebui să fie totul în căutările, plăcerile, speranțele, motivațiile și țelurile noastre. Mulți pun mângâierea proprie în locul lui Hristos, dar apoi Dumnezeu nu le pune mângâierea la îndemână. Alții își pun harurile în locul lui Hristos, și astfel credința, nădejdea și dragostea sunt ascunse ca de un nor.
Nu trebuie să fie nimic între Dumnezeu și noi în afară de Isus. Trebuie să ne uităm departe de păcat, de haruri și de fapte, și să ne așteptăm să fim acceptați, binecuvântați și onorați numai în Numele și pentru cinstea lui Isus. Hristos este arma noastră biruitoare, prin care ne învingem dușmanii. El este pledoaria noastră, prin care biruim înaintea lui Dumnezeu. El este neprihănirea noastră, prin care suntem socotiți neprihăniți, și pacea noastră, care ne susține și ne mângâie în viață și în moarte. Hristos este tot ceea ce vrem sau ceea ce Dumnezeu ne poate da. El este soarele și scutul nostru; bucuria noastră prezentă și moștenirea noastră nesfârșită. El este totul pe Pământ și va fi totul în Cer.





