2 august / Roua dimineții

„FIULE, NU DISPREȚUI PEDEAPSA DOMNULUI” (Evrei 12:5).

Domnul ne vorbește ca unor copii. El vorbește cu referire la suferințele noastre și spune că, chiar dacă sunt pedepse, totuși sunt trimise în dragoste. Când suntem pedepsiți, suntem judecați de Domnul, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea. Să nu leșinăm sub acestea, nici să nu le disprețuim. Noi facem acest lucru atunci când credem că nu există nicio motivație pentru ele și că am putea să ne descurcăm la fel de bine sau chiar mai bine fără ele.

Când nu căutăm să aflăm cauza pentru care aceste pedepse sunt trimise sau când nu vrem să învățăm lecțiile pe care ele sunt concepute să ni le predea. Când nu recunoaștem dreptul Domnului de a pedepsi și mustra, dragostea Lui în a face acest lucru și înțelepciunea Sa cu privire la momentul, natura și durata încercării. Când nu căutăm și nu cerem harul de a ne supune cu bucurie, sau cel puțin în tăcere, și de a-L slăvi pe Dumnezeu în mustrările Lui și după ele. Când nu căutăm să fim îmbunătățiți în cunoașterea, sfințenia și vigoarea noastră spirituală prin ele. Când avem o vedere carnală, plăcută firii pământești, și nu căutăm să fim eliberați de ea. Preaiubiților, să avem grijă să nu disprețuim pedeapsa divină în oricare dintre aceste modalități, ci să-L slăvim pe Dumnezeu în ziua vizitei Sale.