12 mai / Roua dimineții

„AȘA ESTE MÂNTUIREA CARE LE VINE DE LA MINE, ZICE DOMNUL” (Isaia 54:17).

Cu cât creștinul trăiește mai mult, cu atât învață mai mult; și cu cât Duhul îl învață mai mult, cu atât mai mult se urăște pe sine și renunță la propria sa neprihănire ca la niște zdrențe murdare. El a sperat cu înțelepciune să crească în sfințenie, să-și simtă corupția înăbușită și să se bucure fără întrerupere de prezența Dumnezeului său; dar în loc de aceasta, el pare să se asemene mai mult cu Satana, corupția pare să devină din ce în ce mai puternică, iar depravarea naturii sale pare atât de îngrozitoare, încât nu se bucură aproape de nimic. El se crede un monstru al nelegiuirii și se întreabă cum de poate Dumnezeu să-l iubească sau să-i arate vreo favoare.

Această experiență face ca harul fără plată să îi fie tot mai drag, să-L facă pe Hristos indescriptibil de prețios și darul neprihănirii de neprețuit. Cum poate un astfel de om să fie neprihănit înaintea lui Dumnezeu? De unde va veni neprihănirea Lui? Iehova răspunde: „Neprihănirea lui vine de la Mine” (lit. KJV). Isus a produs-o, Tatăl i-o dă, Evanghelia o dezvăluie, și credința o primește, o îmbracă și o pledează înaintea lui Dumnezeu.

O, Isuse! În Tine am neprihănirea și tăria.