Roua dimineții Tematică: Consacrare

7 Octombrie / Roua dimineții

James Smith

„CINE ESTE PENTRU DOMNUL, SĂ VINĂ LA MINE!” (Exod 32:26).

Fiecare credincios este gata să răspundă: „Eu sunt pentru Domnul”. Ei bine, Domnul are o cauză pe Pământ: cauza Lui nu este slabă, dar te cheamă să slujești în ea. Cauza Lui are parte de împotrivire, și El este stăpân peste asta, dar vrea să te vadă implicat în ea. Dacă ești de partea Domnului, ești de partea adevărului, a sfințeniei, a dragostei, a închinării și rânduielilor Sale, a poporului și a căilor Sale, și ești gelos pe cinstea Lui. Unește-te cu poporul Său, mergi la Isus în afara taberei, purtând ocara Lui. Dacă ești de partea Domnului, El te va cruța ca pe un copil ascultător; te va echipa ca slujitor credincios; te va ocroti ca supus loial; și te va onora ca soldat curajos și îndrăzneț.

Nu vei vedea niciodată o ocazie justă de a schimba tabăra sau să regreți că ai decis să slujești un Domn atât de bun. Domnul va fi de partea ta, sprijinindu-te în suferință, mângâindu-te în necaz, dându-ți biruința în moarte și pronunțându-te drept la judecată. Dacă ești de partea Domnului, mărturisește deschis, dovedește zilnic, și toată purtarea ta să spună: „Eu sunt al Domnului”. Folosește-ți toată influența spre slava Lui, consacră-ți toată energia cauzei Sale și bucură-te să suferi pentru Numele Său.

Din devoționalul „Roua dimineții”

Sus