Roua dimineții Tematică: Promisiunile lui Dumnezeu

12 august / Roua dimineții

James Smith

„LUCRURI MAI MARI DECÂT ACESTEA VEI VEDEA” (Ioan 1:50).

Când ochii minții noastre sunt deschiși de Duhul veșnic, începem să ieșim din întuneric și obscuritate și să vedem, dar vederea noastră este imperfectă, am văzut doar puțin, și mai sunt multe lucruri care trebuie să ne fie dezvăluite în curând. Vom vedea profunzimi mai mari ale păcatului în natura noastră și adâncimi mai mari ale harului în Persoana lui Hristos. Vom avea dovezi mai clare ale părtășiei noastre în Isus și vom vedea mai mult din dragostea Lui față de noi. Vom experimenta eficacitatea curățitoare a sângelui Său prețios într-o măsură tot mai mare. Și vom vedea puterea brațului Său manifestată tot mai vizibil spre eliberarea noastră.

Vom vedea mai mult din goliciunea, deșertăciunea și înșelăciunea lumii, și avem motive mari să ne bucurăm că am fost eliberați de ea. Vom vedea lucruri mai mari în Bibliile noastre și ne vom simți mai datori față de Duhul Sfânt pentru învățătura Lui.

Îl vom vedea pe Isus Hristos coborând la noi, lucrurile prezente desființate și gloriile veșniciei desfășurându-se. Așadar, să umblăm după lucrurile mai însemnate, căci Isus le-a făgăduit, și să ne rugăm în fiecare zi: „Arată-mi ce nu văd” (Iov 34:32).

Din devoționalul „Roua dimineții”

Sus