10 august / Roua dimineții

„DOAMNE, MÂNTUIEȘTE-MI SUFLETUL” (Ps. 116:4).

Rugăciunea făcută cu credință este în general scurtă și întotdeauna la obiect. Ea ia sufletul și îl revarsă înaintea lui Dumnezeu, în starea lui reală și în adevăratul lui caracter. Ea Îl imploră pentru ceea ce este cu adevărat necesar, tot ceea ce trebuie avut. Credinciosul are adesea nevoie de eliberare, iar credința strigă la Dumnezeu cerând-o. Limbajul ei este: „O, Doamne, Te implor, eliberează-mi sufletul de îndoielile și temerile care mă asaltează continuu. Eliberează-mă de duhul de robie, care mă tulbură zilnic. Eliberează-mă de Satana, care mă atacă, mă hărțuiește și mă împiedică. Eliberează-mă de păcatul care mă înfășoară atât de lesne, de oamenii care m-ar răni sau m-ar induce în eroare și de propriile mele sentimente, care mă împovărează zilnic”.

Astfel, Domnul este recunoscut ca marele Eliberator. Așa mărturisim practic propria noastră incapacitate și așa ne sunt sfințite încercările și necazurile. Tendința legitimă a harului este descoperită prin seriozitatea, simplitatea, îndrăzneala și succesul rugăciunilor noastre. Acesta este strigătul nostru zilnic până când eliberarea nu va mai fi necesară, căci Dumnezeul nostru spune: „Cheamă-Mă în ziua necazului, și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” (Ps. 50:15).