21 februarie / Roua dimineții

„DOMNUL ÎL ÎNCEARCĂ PE CEL NEPRIHĂNIT” (Ps. 11:5).
Acolo unde Domnul dă har, El îl încearcă întotdeauna. De aceea, poporul Lui trebuie să se aștepte să treacă prin foc. El va testa credința noastră, pentru a vedea de ce fel este. El va încerca dragostea noastră, pentru a vedea cât de puternică este. El ne va încerca și răbdarea, și statornicia. De aceea, să nu fim surprinși de încercări, nici să ne descurajăm de ele, căci El ne încearcă din dragoste curată, cu cel mai bun plan, după o regulă înțeleaptă și la cel mai potrivit moment. El ia în considerare starea noastră, circumstanțele și dușmanii noștri. El nu face nimic pripit sau rău. El nu ne-ar face să suferim dacă nu am avea nevoie de suferință. Încercările sunt spre ocrotirea sau restaurarea noastră. Ele ne țin departe de rău sau sunt menite să ne scoată din răul în care am căzut. Încercările tale sunt, așadar, de la Domnul. Înțelepciunea Sa le-a ales, dragostea Sa le-a rânduit și providența Sa le face să vină peste tine.
Dacă te întrebi, „De ce, Doamne, sunt încercat așa?”, răspunsul este acesta: „Ca să te smeresc, ca să te încerc și să-ți fac bine, ca să fii mai bine în final”.
Primește orice încercare ca de la Dumnezeu și mergi la El cerând puterea de a o suporta, har spre a o sfinți și eliberare de ea, și astfel totul va fi bine. Nu ești atât de încercat pentru plăcerea Lui, ci pentru folosul tău.


