25 august / Roua dimineții

„DUHUL NE AJUTĂ ÎN SLĂBICIUNEA NOASTRĂ” (Rom. 8:26).
Noi suntem înconjurați de slăbiciuni și infirmități, știm puține despre noi înșine, și nu știm nici măcar ce ar fi mai bine pentru noi, nu știm ce vine peste noi, nu cunoaștem poziția sau planul Satanei, știm prea puține lucruri despre providența sau intenția lui Dumnezeu. Noi suntem la fel de slabi pe cât suntem de neștiutori, slabi pentru a ne împotrivi răului, slabi în a face binele, slabi în a obține binecuvântări. Multe dintre slăbiciunile și infirmitățile noastre sunt dependente de constituția noastră, provin din temperamentul și firea noastră, din bolile trupești și din micimea capacităților noastre. Dar, deși suntem atât de neputincioși, Isus este atins de un simțământ de simpatie pentru noi, iar Duhul Sfânt ne este dat ca să ne ajute. El ne învață ce să ne dorim, ne conduce la făgăduințele prețioase ale lui Dumnezeu, ne echipează cu rugăciuni convingătoare, ne stârnește să ne rugăm și ne ajută în rugăciune. Duhul Sfânt produce dorința arzătoare după Dumnezeu, conferă puterea de luptă și înflăcărează simțămintele în timp ce pledează, ne dă un simțământ atât de clar a ceea ce avem nevoie și o dorință atât de arzătoare după acele lucruri, încât așa apar gemete de nedescris la care Dumnezeu ia seama. Să căutăm zilnic puterea Duhului de a ne ajuta.







