4 iunie / Roua dimineții

„BUNĂTATEA LUI FAȚĂ DE NOI” (Efes. 2:7).

Ce subiect ales este bunătatea lui Dumnezeu față de noi! Să ne gândim la ea, așa cum o vedem în locul și circumstanțele nașterii noastre în fericita noastră țară [Marea Britanie], nu într-o țară păgână. Ea se vede în educația și ocrotirea noastră. Ea se vede mai ales în regenerarea noastră, prin care El ne-a născut din nou, nu din voia cărnii, nici din voia sângelui, ci din Dumnezeu. Cât de mulți oameni s-au născut în același loc, cam în același timp și au fost educați în aceeași școală, și totuși li s-a permis să treacă din lume în veșnicie într-o stare carnală și sub blestemul lui Dumnezeu, sau ei încă trăiesc în acea stare! Ce ne-a făcut diferiți pe noi? Am fost chemați prin har! Am fost îndreptățiți de toate lucrurile în neprihănirea lui Isus! Suntem păziți prin puterea lui Dumnezeu! Suntem hrăniți conform făgăduințelor! Umblăm cu Dumnezeu! Așteptăm venirea lui Isus cu nădejde, dorințe sfinte și credință statornică! Avem făgăduința vieții prezente și a celei viitoare! Suntem îndreptățiți să spunem: „Fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sunt ale mele, și eu sunt al lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu” (cf. 1 Cor. 3:22-23). O, cât de mare este bunătatea Dumnezeului nostru! Ce nepătruns este harul Său! Bunătatea Lui față de noi este minunată!