2 Octombrie / Roua dimineții

„VEI FI O BINECUVÂNTARE” (Gen. 12:2).
Noi am fost prin natura noastră blestemați de Dumnezeu și un blestem pentru alții, dar un Dumnezeu al dragostei a intervenit pentru noi, a revărsat binecuvântarea Sa asupra noastră și ne face o binecuvântare. El ne dă har pentru a ne forma caracterul, ne dă daruri potrivite pentru a fi utili, ne dă înțelepciunea de a merge pe calea Lui, puterea de a face voia Lui, și toată hrana și călăuzirea pentru a împlini scopul Lui. El ne dă credința pentru a avea încredere în Cuvântul Său, răbdarea pentru a persevera pe cale și pentru a aștepta ajutorul Lui la timpul potrivit, și succesul pentru a ne încununa eforturile.
Rezultatul binecuvântării Lui este că suntem o binecuvântare pentru alții, fie ei păcătoși sau sfinți. Suntem o binecuvântare prin atitudinea noastră, dacă suntem blânzi, buni și plăcuți; prin exemplul pe care îl dăm, dacă este o imitație a lui Isus; prin rugăciunile noastre spre binele sufletelor și spre slava lui Dumnezeu; și prin eforturile noastre de a răspândi cunoștința adevărului în orice loc. Ce binecuvântare să fii mijlocul convertirii unui singur suflet, să fii folosit pentru a-i învăța pe cei neștiutori, pentru a-i întări pe cei slabi sau pentru a-i mângâia pe cei deznădăjduiți sau necăjiți. O, Isuse! Fă-ne o binecuvântare! Harul Tău este de ajuns. Împlinește și față de noi făgăduința Ta făcută lui Avraam. Drag cititor, să privim la El, să ne bizuim pe El, să acționăm pentru El, să-L lăudăm zilnic, și vom fi o binecuvântare.





