Roua dimineții Tematică: Credincioșia lui Dumnezeu

26 Octombrie / Roua dimineții

James Smith

„SUNT EU OARE ÎN LOCUL LUI DUMNEZEU?” (Gen. 30:2).

Toate îndurările noastre vin de la Dumnezeul nostru, și toate ticăloșiile noastre de la noi înșine. Noi ne facem rău constant propriilor ființe, îndepărtându-ne de Dumnezeul nostru sau punând ființe și lucruri create în locul Lui. Adesea punem persoane și lucruri în locul Lui și ne îndreptăm dorințele către ele, iubindu-le excesiv. Ne facem dependenți de ele, încrezându-ne în ele în loc să ne încredem în El. În închinarea noastră, ajungem la nesăbuința de a le idolatriza în loc să-L adorăm pe El.

În așteptările noastre, ne uităm către ele crezând că ne vor alina, ne vor mângâia sau ne vor elibera, când El este singurul care poate face acestea. Dar insuficiența este scrisă pe fiecare obiect creat. Nu, nimic creat nu poate lua locul lui Iehova, nici cel mai bogat, cel mai înțelept, cel mai bun sau cel mai apropiat prieten, astfel că, privitor la acestea, și trebuie să spunem: „O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune” (Ecl. 1:2). Dar Iehova poate ocupa locul tuturor. El ne poate fi tată, mamă, soț, bogăție, sănătate, da, totul în tot. Ființele create pot spune: Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Dacă nu, de ce să te uiți către mine? De ce să depinzi de mine? De ce să aștepți ajutorul de la mine? De ce să te întristezi atât de mult când te desparți de mine? Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Dacă da, El mă va alunga, căci altfel te voi dezamăgi.

Din devoționalul „Roua dimineții”

Sus