21 aprilie / Roua dimineții

„SĂ UMBLI SMERIT CU DUMNEZEUL TĂU” (Mica 6:8).
Mândria este unul dintre cele mai mari rele ale noastre. A o îngădui înseamnă să hrănim un șarpe la piept. Harul lui Dumnezeu ne smerește întotdeauna, și numai dacă suntem smeriți putem fi fericiți. Dumnezeu Se smerește să umble cu omul smerit, dar îi ține pe cei mândri la distanță. Gândește-te ce ai fost prin natura ta, ce se ascunde acum în inima ta, ce ai fi fost dacă nu ar fi intervenit harul lui Dumnezeu, și fii smerit. Tot ce ai este darul harului fără plată, și tot ceea ce faci bine este efectul lucrării lui Dumnezeu în tine.
De ce să fii mândru? Ce motiv ai avea să te lauzi? O, prăbușește-te în țărâna smeririi de sine. Prețuiește gândurile umilitoare despre tine. Admiră îndurarea, smerirea și compasiunea infinită a lui Dumnezeu, care a luat seama la un vierme atât de josnic, atât de nevrednic! Studiază caracterul și purtarea smeritului Isus, învață de la El și străduiește-te să umblai așa cum a umblat El.
Slujește-L pe Domnul cu toată smerenia minții, dar ferește-te de smerenia falsă, căci nu este smerenie acea atitudine care se odihnește mulțumită fără a căuta tot ce Dumnezeu a făgăduit sau fără a ținti cele mai înalte îndatoriri pe care Dumnezeu le-a poruncit.






