27 iulie / Roua dimineții

„EU NĂDĂJDUIESC ÎN DOMNUL” (Isaia 8:17).

Domnul Își ascunsese fața, favoarea Lui nu a putut fi descoperită, și apăruseră semne ale mâhnirii Sale. Totuși, biserica hotărăște să nu se deznădăjduiască sau să cedeze în fața fricii, ci să aștepte ajutorul de la Domnul, care părea că Se ascundea de casa lui Israel. De aceea, cei credincioși L-au căutat. Este o mare încercare pentru un adevărat credincios ca Dumnezeu să-Și ascundă fața, dar este totuși privilegiul lui să aștepte zilnic la porțile Sale și să vegheze la stâlpul ușilor Sale, convins fiind că Se va întoarce din nou și Își va arăta dragostea iertătoare.

Nu trebuie să renunțăm la nădejde, nici să abandonăm căile Domnului, nici să ne înfrânăm rugăciunea înaintea Lui; ci trebuie să așteptăm cu credință, crezând Cuvântul Său în așteptare, încrezându-ne în credincioșia Lui. Nimic nu ar trebui să ne slăbească în vreun fel credința în Cuvântul lui Dumnezeu sau să ne alunge sufletele de la scaunul Său de domnie. Dumnezeu așteaptă momentul cel mai potrivit pentru a fi plin de har, și noi ar trebui să așteptăm momentul Lui pentru a fi mângâiați sau eliberați. Așteaptă-L pe Domnul și rămâi pe calea Lui. Așteaptă cum așteaptă un slujitor întoarcerea stăpânului său, ca un copil binecuvântarea tatălui său, cum așteaptă o mireasă semnele dragostei mirelui ei. El spune: „Iată, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzește” (Apoc. 22:7).