11 ianuarie / Roua dimineții

„VENIȚI LA MINE” (Matei 11:28).
Isus te cheamă la tronul Său. El este acolo, așteptând să te audă, să îți ia povara și să te binecuvânteze. Trebuie să mergi la El așa cum ești și să primești de la El tot ce ai nevoie. El îți va da înțelepciune, pentru a-ți îndrepta pașii; pace, pentru a-ți întări inima; putere, pentru a face voia Lui; neprihănire, pentru a-ți îndreptăți sufletul; și odihnă nedescris de suavă. El este proslăvit prin a-ți dărui aceste binecuvântări. El te cheamă în această dimineață, în acest moment, să primești totul fără bani și fără plată. Ce Mântuitor prețios este Isus! Ce Prieten bun și blând! Să mergem cu îndrăzneală la tronul harului, ca să putem primi îndurare și să căpătăm har care să ne ajute la vreme de nevoi.
„Vino”, spune El, „vino la Mine! Nu te duce la tine însuți, la lume, la vasele goale pe care ființele create le idolatrizează. Nu, ci vino la Mine și voi face pentru tine totul din belșug, mai presus de tot ce poți cere sau gândi. Îți voi ierta păcatele; voi învia harurile tale; îți voi reda mângâierea; voi crește sfințenia în tine; voi încununa cu succes eforturile tale de a Mă proslăvi; te voi binecuvânta și vei fi o binecuvântare”. O, cât de mare este bunătatea Ta pentru cei ce Te caută, pe care ai obținut-o pentru cei ce se încred în Tine, înaintea fiilor oamenilor.


