Roua dimineții Tematică: Unirea cu Hristos

21 iulie / Roua dimineții

James Smith

„RĂMÂNEȚI ÎN MINE” (Ioan 15:4).

Prin natura noastră, noi suntem fără Hristos și departe de El. Însă prin har, noi acceptăm invitația Lui și venim la El simțind că avem nevoie de El. Suntem aduși să înțelegem și să credem că doar unirea cu Isus ne poate aduce în siguranță și fericiți. Astfel, noi ne predăm Lui, rugându-ne să fim una cu El. El ne primește, Își revarsă dragostea în inima noastră și devenim mădulare ale trupului Său, carne din carnea Lui și oase din oasele Lui. Apoi El ne poruncește să rămânem în El, ceea ce noi facem trăind în dependență absolută de El, alipindu-ne de El în dragoste ca Mântuitorul nostru iubit, Dumnezeul și Prietenul nostru, mărturisind deschis atașamentul nostru față de El și ce așteptăm de la El, umblând în părtășie zilnică și comuniune cu El, și identificând cauza noastră cu a Lui.

Drag cititor, trebuie să rămânem în Isus dacă vrem să murim față de păcat, dacă vrem ca harurile noastre să fie hrănite și înflăcărate, dacă vrem ca poftele noastre să fie înăbușite și dacă vrem să căpătăm biruința asupra lumii. Să rămânem în Isus ca să îl putem învinge pe Satana și ca să obținem toate proviziile necesare pentru hrana și bătălia noastră. Rămânerea în Isus ne va da o privire ațintită asupra unui singur lucru, un zel fierbinte, o înțelepciune sfântă, și ne face în stare să profităm de toate ocaziile de a preamări Numele Său adorabil.

Din devoționalul „Roua dimineții”

Sus