20 Septembrie / Roua dimineții

„RĂTĂCESC CA O OAIE PIERDUTĂ: CAUTĂ-L PE ROBUL TĂU” (Ps. 119:176).

Aceasta este mărturisirea smerită a unui copil al lui Dumnezeu, și oare nu putem să ne-o însușim în această dimineață? Nu am rătăcit și noi oare? Nu demonstrează această rătăcire slăbiciunea noastră, chiar credincioși fiind? Cât de slabi trebuie să fim să rătăcim departe de un Păstor atât de bun, de o pășune atât de bogată, de o turmă atât de bună! Nu este oare acesta un semn al nevegherii? Isus ne-a avertizat și ne-a atenționat de acest lucru în Cuvântul Său. Nu este aceasta o dovadă a nerecunoștinței noastre față de avertismentele Lui? O, cât de nerecunoscător să-L părăsim după ce am avut parte de atâtea favoruri, de binecuvântări atât de bogate, de astfel de semne de bunătate nemeritată! Nu scoate aceasta la iveală nesăbuința noastră? Cum să trecem de la bine la rău, de la siguranță la pericol, de la belșug la lipsă și ticăloșie? O, cât de mare este puterea corupției! Ce mare este înșelăciunea inimii omului! Doamne, caută-i pe robii Tăi, căci noi nu uităm poruncile Tale, dar suntem slabi! Suntem loviți pentru nebunia noastră; ne întristăm pentru păcatul nostru; dorim să ne întoarcem; întoarce-ne în staulul Tău, la bucuria favorii Tale, și fă-ne să ne bucurăm de căile Tale! Isuse, Păstorul oilor, adu-ne înapoi din toate rătăcirile noastre și păzește-ne aproape de Tine, căci de ce să ne îndepărtăm de turma Ta și de staulul Tău?