20 ianuarie / Roua dimineții

„ÎNȚELEPCIUNEA CELOR NEPRIHĂNIȚI” (Luca 1:17).
Poporul Domnului este socotit neprihănit în mod liber, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Lucrarea lui Isus este îndreptățirea lor înaintea lui Dumnezeu; în aceasta au ei încredere; asta pledează ei și în asta se bucură. Învățați fiind de Duhul Sfânt, ei manifestă înțelepciune crezând de îndată Cuvântul credincios al lui Dumnezeu și având încredere că El îl va împlini pe tot. Ei renunță la ei înșiși și la tot ceea ce prețuiesc, punând totul în mâinile Lui pentru a fi păstrat și punându-se în întregime la dispoziția Lui, convinși că înțelepciunea și dragostea Lui vor face mai bine pentru ei decât ar putea ei înșiși. Ei se adresează lui Dumnezeu în toate, cerând decizia Lui și respectând cu bucurie hotărârea Sa. Ei trăiesc într-o dependență simplă, de copii, de providența și harul Său, în trup și suflet, în timp și veșnicie, căutând să facă din voia Lui, voia lor. Ei umblă în dragoste față de frații lor creștini, care se deosebesc în unele lucruri de ei, și le fac bine tuturor, în special celor din casa credinței.
Dragul meu, dovedești această înțelepciune? Trăiești după această regulă? Te gândești la aceleași lucruri? Ai înțelepciunea care vine de sus, care este „curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune” (Iacov 3:17)?



