14 martie / Roua dimineții

„DOAMNE, CE ESTE OMUL?” (Ps. 144:3).
Prin natura lui, omul este un dușman al lui Dumnezeu, în răzvrătire deschisă împotriva Lui și condamnat de El pe drept. Omul este îndrăgostit de păcat, rob al poftei și slujitor al Satanei. El este orb față de cele mai bune interese ale sale, surd la chemarea lui Dumnezeu și mort în greșeli și păcate. El este un mormânt deschis, o masă de ticăloșie și boală, abominabil și murdar în așa măsură, că nu există cuvinte care să îl poată descrie.
Dar poate o astfel de creatură să fie obiectul iubirii lui Iehova, ținta răscumpărării prin sângele Mântuitorului și locașul Duhului Sfânt? Da, acești păcătoși au fost aleși pentru mântuire; pentru ei a fost trimis Isus în lume ca să-i răscumpere. Pentru ei a venit Duhul Sfânt ca să-i învieze, să-i curețe, să-i îndreptățească și să-i mântuiască! O, ce har uimitor! Ce îndurare uimitoare!
Dar oare va locui Dumnezeu cu astfel de ființe pe Pământ? Da: „Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu” (Isaia 66:2). Pe drept a putut patriarhul să exclame: „Doamne, ce este omul, ca să iei cunoștință de el, fiul omului ca să iei seama la el?” (Ps. 144:3).






