25 iulie / Roua dimineții

„OPRIȚI-VĂ, ȘI SĂ ȘTIȚI CĂ EU SUNT DUMNEZEU” (Ps. 46:10).

Dispensațiile providenței divine sunt percepute adesea ca fiind foarte neclare, căci Dumnezeul nostru are calea Sa în mare și în apele adânci, iar pașii Lui nu ne sunt totdeauna cunoscuți. Rațiunea este încurcată, iar credința este clătinată, dar El ne liniștește temerile, ne reduce la tăcere strigătele și ne îndeamnă: „Oprește-te și stai liniștit”. Trebuie să ne supunem înaintea Lui, așezându-ne ca mielul la picioarele păstorului și ca un copil în brațele părintelui lui. El nu ne va face rău și nici nu îi va lăsa pe alții să facă acest lucru. Trebuie să învățăm că El este Dumnezeu, infinit de înțelept, invariabil de bun, întotdeauna suveran. El face după voia Sa în Cer, pe Pământ, pe mare și în toate locurile adânci. Nimeni nu-I poate opri mâna sau să Îi conteste dreptul de a-Și împlini voia. Să păstrăm deci tăcerea înaintea Lui. El este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul Său. Îndurarea Lui este veșnică și adevărul Său dăinuie din generație în generație. Să nu cârtim, căci El este milostiv; să nu ne plângem, căci El este un Tată pentru noi; să nu ne temem, căci El este credincios, ci să nădăjduim în El, supunându-ne în toate lucrurile voii Sale și predându-ne în mâinile Lui spunându-I hotărât: „Iată-mă, fă ce crezi cu mine” (cf. 2 Sam. 15:26).