10 Septembrie / Roua dimineții

„CA SĂ ÎI MÂNGÂI PE TOȚI CEI ÎNTRISTAȚI” (Isaia 61:2).

Copiii Domnului sunt cu toții oameni care își deplâng starea. Harul îi pune și îi ține în lamentație pentru păcatele comise, pentru depravarea descoperită, pentru dovezile necesare ale mântuirii, pentru mângâierea pierdută, pentru aparenta inutilitate, pentru păcatele altora, pentru starea bisericii sau pentru mântuirea rudelor și prietenilor. Noi plângem după Isus când nu ne bucurăm de dragostea Lui și pentru Isus când ne gândim că suferă când noi păcătuim sau suntem întristați. Dar El a spus: „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!” (Matei 5:4). Isus însuși este uns și rânduit să fie Mângâietorul nostru. Lui Isus I s-a dat limba celor învățați, ca să le poată spune un cuvânt la timp celor împovărați. El ne mângâie iertându-ne păcatele, supunându-ne nelegiuirile, restaurând bucuria mântuirii noastre, angajându-ne în slujba Sa și făcându-ne să avem succes. El ne mângâie prin Cuvântul Său, prin slujitorii Săi și prin Duhul Său.

O, admiră înțelepciunea lui Dumnezeu în Persoana rânduită a Fiului, dragostea lui Dumnezeu în lucrarea la care El este rânduit, și credincioșia lui Dumnezeu în veșnicia slujbei Sale! El trăiește în veac, și trăiește pentru a ne mângâia. Ce dulce priveliște a lui Isus! Să ne oprim și să insistăm asupra ei!