14 Octombrie / Dumnezeu vindecă prin smerire

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.

© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

„I-am văzut căile, și totuși îl voi tămădui; îl voi călăuzi, și-l voi mângâia, pe el și pe cei ce plâng împreună cu el. Voi pune lauda pe buze: ,Pace, pace celui de departe și celui de aproape!’, zice Domnul. Da, Eu îl voi tămădui!” (Isaia 57:18-19).

În ciuda gravității bolii răzvrătirii și a încăpățânării omului, Dumnezeu o va vindeca. Cum va face El asta? Isaia 57:15 spune că Dumnezeu locuiește lângă cel zdrobit și smerit. Și totuși oamenii din Isaia 57:17 nu sunt smeriți. Ei umblă cu îndrăzneală pe calea lor mândră. De aceea, cum va fi vindecarea aceasta?

Ea nu poate consta decât într-un lucru: Dumnezeu îi va vindeca smerindu-i. El va vindeca pacientul zdrobindu-i mândria. Dacă doar cei zdrobiți și smeriți se bucură de părtășia cu Dumnezeu (Isaia 57:15), și dacă boala Israelului este răzvrătirea mândră și încăpățânată (Isaia 57:17), iar dacă Dumnezeu făgăduiește să îi vindece (Isaia 57:18), atunci vindecarea adusă de El trebuie să fie aducătoare de smerenie, printr-un duh zdrobit.

Oare această modalitate de a profeți a lui Isaia nu este ceea ce Ieremia a descris ca noul legământ și darul unei inimi noi? El a spus: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou… Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu” (Ier. 31:31, 33).

Deopotrivă Isaia și Ieremia au prevăzut o vreme când un popor bolnav, neascultător și împietrit la inimă avea să fie schimbat în chip supranatural. Isaia a vorbit despre vindecare. Ieremia vorbește despre scrierea Legii în inimile lor. Iar Ezechiel o prezintă astfel: „Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne” (Ezec. 36:26).

Astfel, vindecarea din Isaia 57:18 constă dintr-un transplant major de inimă – în care inima de piatră veche, împietrită, mândră și încăpățânată este scoasă, iar în locul ei este pusă o inimă nouă, moale, ușor de smerit și zdrobit de amintirea păcatului și de păcatul remanent.

Aceasta este o inimă în care Cel Preaînalt, al cărui Nume este sfânt, va locui pe veci.