28 Noiembrie / Rădăcina nerecunoștinței

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.

© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

„Măcar că L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit; ci s-au dedat la gândiri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat” (Rom. 1:21).

Când în inima omului răsare recunoștința față de Dumnezeu, El este preamărit ca izvorul bogat al binecuvântării noastre. El este recunoscut ca Dătătorul și Binefăcătorul, fiind astfel glorios.

Dar când în inimile noastre nu răsare recunoștința față de bunătatea deosebit de mare a lui Dumnezeu față de noi, probabil că asta înseamnă că nu vrem să Îl complimentăm; nu vrem să Îl preamărim ca Binefăcătorul nostru.

Și există un motiv foarte bun pentru care, prin natura lor, ființele omenești nu vor să Îl preamărească pe Dumnezeu prin mulțumire sau să Îl proslăvească recunoscându-L ca Binefăcătorul lor. Cauza este că această atitudine diminuează slava noastră și, prin natura lor, toți oamenii iubesc slava lor mai mult decât slava lui Dumnezeu.

La rădăcina oricărei nerecunoștințe stă dragostea eului după propria măreție. Recunoștința autentică admite că noi suntem beneficiarii unei binecuvântări nemeritate. Noi suntem niște schilozi care ne sprijinim pe cârja în formă de cruce a lui Isus Hristos. Noi suntem niște paralitici care trăiesc clipă de clipă în plămânul de fier al îndurării lui Dumnezeu. Suntem copii adormiți în leagănul Cerului.

Fără harul mântuitor, omul firesc urăște să se vadă ca un beneficiar nevrednic, ca un schilod, ca un paralitic și ca un copil. Aceste ipostaze îi fură slava de sine, dându-I-o pe toată lui Dumnezeu.

De aceea, cât timp omul își iubește propria slavă, prețuiește suficiența de sine și urăște să se considere bolnav de păcat și neajutorat, el nu va nutri niciodată o recunoștință autentică față de adevăratul Dumnezeu și nu Îl va preamări niciodată pe Dumnezeu așa cum ar trebui, ci se va preamări doar pe sine.

Isus a spus: „Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să îi chem la pocăință nu pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși” (Marcu 2:17).

Isus nu a venit ca să le slujească celor ce insistă să creadă că sunt într-o stare bună. El cere ceva deosebit, anume să recunoaștem că nu suntem bine. Aceasta este o veste tristă pentru cel arogant, dar ea conține cuvinte dulci ca mierea pentru cei care au renunțat la spoiala suficienței de sine și care Îl caută pe Dumnezeu.