17 Octombrie / Țelul prosperității
Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.
„Cine fura, să nu mai fure; ci mai de grabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să îi dea celui lipsit” (Efes. 4:28).
Există trei niveluri ale felului de a trăi în raport cu lucrurile materiale: (1) poți să furi ca să le obții; (2) poți să muncești ca să le obții; (3) sau poți să muncești ca să le dăruiești.
Mult prea mulți pretinși creștini trăiesc la nivelul al doilea. Noi lăudăm munca, punând-o în contrast cu furtul și lenevia, și credem că am acționat meritoriu dacă am respins furtul și lenevia, dedicându-ne lucrării cinstite a fiecărei zile, câștigându-ne averea pe căi oneste. Acesta nu este un lucru rău. Munca este mai bună decât furtul și trândăvia. Dar nu la asta ne cheamă apostolul.
Aproape toate forțele societății noastre ne îndeamnă să trăim la nivelul al doilea: munciți, dacă vreți să aveți. Dar Biblia ne împinge neobosit către nivelul al treilea: muncește ca să dăruiești. „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună” (2 Cor. 9:8).
De ce ne binecuvântează Dumnezeu cu bogății? Ca să putem avea suficient cât ne trebuie ca să trăim, apoi să folosim restul pentru tot felul de fapte și lucrări bune care alină suferințele spirituale și fizice – suferințele trecătoare și pe cele veșnice. Suficient pentru noi, din abundență pentru alții.
Ideea nu este cât câștigă cineva. În vremurile noastre, toți vorbesc despre sectoare economice în care se câștigă salarii uriașe, iar acesta nu este în mod necesar un lucru rău. Ce este rău este să ajungem amăgiți să credem că un salariu mare trebuie însoțit de o viață de lux.
Dumnezeu ne-a creat să fim ca niște conducte ale harului Său. Pericolul se află în a crede că aceste conducte trebuie căptușite în aur. Nu, nu trebuie asta. Cuprul va fi suficient. Cuprul le poate duce altora bogății incredibile. Și tocmai în acest proces de dărnicie, noi ne bucurăm de cele mai mari binecuvântări (F.A. 20:35).