Bucurii de Neclintit Tematici: Adorare, laudă Creația

26 August / Umbre și râuri

John Piper

Ascultă Pauză

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

„În veci să țină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui! El privește pământul, și pământul se cutremură; atinge munții, și ei fumegă. Îi voi cânta Domnului cât voi trăi, Îl voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi. Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul” (Ps. 104:31-34).

Dumnezeu se bucură de lucrările creației pentru că ele îndreaptă privirile dincolo de ele însele, către Dumnezeu însuși.

Dumnezeu vrea ca noi să fim uimiți de lucrarea Sa de creație. Dar nu de dragul ei. El vrea ca noi să privim la creația Lui și să spunem: dacă simpla lucrare a degetelor Lui (doar a degetelor Lui!, Ps. 8:3) este atât de plină de înțelepciune, putere, grandoare, măreție și frumusețe, cum trebuie să fie Dumnezeu însuși!

Acestea nu sunt decât anticamera gloriei Sale, ca să zic așa, văzute încețoșat, ca printr-un geam. Cum va fi să vedem gloria Creatorului însuși? Nu doar lucrările Sale! Un miliard de galaxii nu va fi în stare să satisfacă sufletul omenesc. Dumnezeu și doar Dumnezeu este țelul sufletului.

Jonathan Edwards exprima acest lucru în felul următor:

„Bucuria în Dumnezeu este singura fericire cu care sufletele noastre pot fi satisfăcute. A merge în Cer ca să ne bucurăm pe deplin de Dumnezeu este ceva infinit mai bun decât cele mai plăcute mângâieri din această lume… [acestea] nu sunt decât umbre, dar Dumnezeu este substanța. Acestea nu sunt decât raze răsfirate, dar Dumnezeu este soarele. Acestea nu sunt decât râuri, dar Dumnezeu este oceanul”.

Iată de ce Psalmul 104 se apropie de încheiere în versetele 31-34 focalizându-se pe Dumnezeu însuși: „Îi voi cânta Domnului cât voi trăi… Mă bucur de Domnul”. În final, inimile noastre nu vor fi umplute de mări, munți, canioane, păienjeni de apă, nori sau mari galaxii astfel încât să fim copleșiți de uimire și să ne umplem gurile cu laude veșnice. Dumnezeu însuși va fi Cel ce va face asta.

Din devoționalul „Bucurii de Neclintit”

Sus