Bucurii de Neclintit Tematică: Evanghelia

20 August / Pe Isus Îl căutai

John Piper

Ascultă Pauză

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

„Toată puterea Mi-a fost dată în Cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate Neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matt. 28:18-20).

Ultimul capitol din Matei este ca o fereastră care se deschide către răsăritul gloriei Hristosului înviat. Prin ea, poți vedea cel puțin trei culmi din lanțul muntos al caracterului lui Hristos: culmea puterii Lui; culmea blândeții Lui; și culmea finalității Lui.

Toată autoritatea este a Lui – dreptul și puterea de a face voia Sa. Iar El folosește această putere ca să Își împlinească planul de neclintit de a face ucenici din toate popoarele. În acest proces, El este blând cu noi la nivel personal, făgăduindu-ne că este cu noi până la sfârșit.

Noi toți știm în inimile noastre că, dacă Hristosul înviat va împlini dorința noastră de a admira măreția, așa trebuie să fie El. Măreț în putere. Măreț în blândețe. Măreț în finalitate.

Oamenii prea slabi să își împlinească planurile nu pot să ne satisfacă dorința de a admira măreția. Noi îi admirăm chiar mai puțin pe oamenii care n-au niciun scop în viață. Și chiar mai puțin pe cei ale căror scopuri sunt pur egoiste și lipsite de bunătate.

Ceea ce noi tânjim să vedem și să cunoaștem este o Persoană a cărei putere este nelimitată, a cărei blândețe este tandră și al cărei scop este clar și neclintit.

Romancierii, poeții și scenariștii creează din când în când o umbră a acestei Persoane. Dar ei nu pot să umple tânjirea noastră după închinare mai mult decât ar putea revista National Geographic din această lună să îmi satisfacă tânjirea după Marele Canion.

Noi trebuie să avem ceea ce este real. Trebuie să vedem Originalul întregii puteri, blândeți și finalități. Trebuie să Îl vedem pe Hristosul înviat și să ne închinăm Lui.

Din devoționalul „Bucurii de Neclintit”

Sus