14 martie / Biruința este sigură
Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.
De aceea Te slăvesc popoarele puternice, și cetățile neamurilor puternice se tem de Tine (Isaia 25:3).
Isaia privește către ziua când toate popoarele – reprezentanți din toate grupurile etnice – nu vor mai fi împotrivitoare lui Iehova, Dumnezeul Israelului și lui Mesia al Lui, pe care noi Îl cunoaștem că este Isus.
Ele nu se vor mai închina lui Bel, Nebo, Moloh, Allah, Buddha, nici programelor sociale utopice, nici posibilităților capitaliste de creștere, nici spiritelor ancestrale sau animiste. În schimb, ele vor veni cu credință la ospățul de pe muntele lui Dumnezeu.
Acolo li se va îndepărta vălul, iar moartea va fi înghițită de viață, ocara poporului lui Dumnezeu va fi îndepărtată și lacrimile vor dispărea pe veci.
Aceasta este scena pentru înțelegerea vedeniei din Isaia 25:3: „De aceea Te slăvesc popoarele puternice, și cetățile neamurilor puternice se tem de Tine”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este mai puternic decât „neamurile puternice”, iar El este atât de puternic și bun încât, în final, va transforma popoarele nemiloase, făcându-le să I se închine.
De aceea, imaginea pe care Isaia ne-o oferă este una cu toate popoarele întorcându-se către Dumnezeu în închinare, într-un mare ospăț pentru toate popoarele, în îndepărtarea întregii suferințe, dureri și ocări de la acestea, căci toți cei răscumpărați devin poporul Său, de la care moartea este alungată în veci.
Acest triumf este sigur, pentru că este lucrarea lui Dumnezeu. De aceea, putem fi siguri de el.
Nimeni nu și-a petrecut viața în zadar în cauza evanghelizării lumii. Nicio rugăciune, niciun dolar, nicio predică, nicio scrisoare de încurajare și nicio luminiță care strălucește în vreun loc întunecat – nimic cheltuit în cauza acestei avansări a Împărăției – nu este în zadar.
Biruința este sigură.