28 Iulie / De ce nu cădem de oboseală

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinlăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veșnice (2 Cor. 4:16-18).

Pavel nu putea vedea la fel de bine pe cât vedea cândva (și pe atunci nu existau ochelari). El nu mai auzea la fel de bine ca odinioară (și nu existau dispozitive ajutătoare). El nu poate să se recupereze din rănile pe care le-a primit ca urmare a bătăilor la fel de bine cum se recupera în tinerețe (și nu avea antibiotice la dispoziție). În călătoriile lui din oraș în oraș, puterea lui nu mai era la fel ca odinioară. El își vede ridurile pe frunte și pe gât. Memoria nu îl mai ajută la fel de bine ca în tinerețe. Și el recunoaște că aceasta este o amenințare la adresa credinței, bucuriei și curajului lui.

Dar el nu cade de oboseală. De ce?

El nu cade de oboseală pentru că omul lui lăuntric era înnoit. Cum?

Înnoirea inimii lui a venit din ceva foarte ciudat: ea venea din a privi către ceea ce nu putea vedea.

Noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veșnice (2 Cor. 4:18)

Iată felul lui Pavel de a nu cădea de oboseală: el a privit la ce nu putea vedea. Dar ce a văzut el când a privit în felul acesta?

El spune după câteva versete, în 2 Corinteni 5:7, că „umblăm prin credință, nu prin vedere”. Asta nu înseamnă că el se aruncă într-un întuneric fără să aibă dovada a ce se află acolo. Înseamnă că, de acum, cele mai prețioase și mai importante realități din lume trec dincolo de simțurile noastre fizice.

Noi „ne uităm” la aceste lucruri nevăzute prin Evanghelie. Noi ne întărim inimile – ne înnoim curajul – ațintindu-ne privirile către adevărul invizibil și obiectiv pe care îl vedem în mărturia acelora care L-au văzut pe Hristos față în față.

„Dumnezeu, care a zis: ‚Să lumineze lumina din întuneric’, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos” (2 Cor. 4:6). „Lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos”. Noi vedem acest lucru strălucind în inimile noastre prin Evanghelie.

Noi am devenit creștini când acest lucru s-a petrecut, fie că l-am înțeles, fie că nu. Și trebuie ca, asemenea lui Pavel, să continuăm să privim înainte cu ochii inimii, așa încât să nu cădem de oboseală.