3 Ianuarie – Credința cea mai mică

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit
​© 2021, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

Așadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă (Rom. 9:16).

Haideți să arătăm foarte clar, de la începutul anului, că tot ceea ce vom primi de la Dumnezeu în acest an, noi, credincioșii în Isus, este îndurare. Orice plăceri sau dureri vor veni pe calea noastră vor fi dovezi ale îndurării.

Iată de ce Hristos a venit în lume: „ca Neamurile să-L slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui” (Rom. 15:9). Noi am fost născuți din nou „după îndurarea Sa cea mare” (1 Petru 1:3). Noi ne rugăm zilnic „să căpătăm îndurare” (Evrei 4:16); iar acum „așteptăm îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică” (Iuda 1:21). Dacă vreun creștin se dovedește vrednic de încredere, acest lucru se datorează faptului că „a căpătat de la Domnul harul [îndurarea, lit. ESV] să fie vrednic de crezare” (1 Cor. 7:25).

În Luca 17:5-6, apostolii pledează înaintea Domnului: „mărește-ne credința”! Iar Isus spune: „Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, i-ați zice dudului acestuia: ,Dezrădăcinează-te și sădește-te în mare’, și v-ar asculta”. Cu alte cuvinte, problema din viața și lucrarea noastră creștină nu ține de puterea sau cantitatea credinței noastre, pentru că nu ea scoate copacii din rădăcini. Dumnezeu face acest lucru. De aceea, cea mai neînsemnată credință care ne conectează cu adevărat la Hristos va implica suficient din puterea Lui pentru tot ceea ce vei avea nevoie.

Dar cum rămâne cu momentele când asculți cu succes de Domnul? Oare ascultarea ta te scoate din categoria celor care cer îndurare? Isus ne oferă un răspuns la această întrebare în versetele din Luca 17:7-10.

„Cine dintre voi, dacă are un rob, care ară sau paște oile, îi va zice, când vine de la câmp: ‚Vino îndată, și șezi la masă?’ Nu-i va zice mai degrabă: ‚Gătește-mi să mănânc, încinge-te și slujește-mi până voi mânca și voi bea eu; după aceea, vei mânca și vei bea și tu?’ Va rămâne el îndatorat față de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred. Tot așa și voi, după ce veți face tot ce vi s-a poruncit, să ziceți: ‚Suntem niște robi netrebnici; am făcut [doar] ce eram datori să facem’”.

De aceea, aș concluziona eu, cea mai deplină ascultare și cea mai mică măsură de credință obțin același lucru de la Dumnezeu: îndurare. O banală sămânță de muștar a credinței preia sevă din îndurarea puterii lui Dumnezeu care mută pomii. Cea mai firavă ascultare ne lasă total dependenți de îndurare.

Ideea este următoarea: oricare ar fi momentul sau forma în care primim îndurarea lui Dumnezeu, noi nu ne ridicăm niciodată deasupra statutului de beneficiari ai îndurării. Noi suntem întotdeauna dependenți total de ceea ce nu merităm să primim.

De aceea, haideți să ne smerim, să ne bucurăm și să Îl glorificăm pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui.