9 Ianuarie – Doar pentru puțin timp
Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2021, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.
Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți (1 Petru 5:10).
Uneori, în mijlocul suferințelor și a stresului obișnuit al vieții noastre de zi cu zi, noi am putea ajunge să exclamăm: „Până când, o, Doamne? Nu pot vedea dincolo de durerea de azi. Ce va aduce ziua de mâine? Vei fi oare aici și pentru acea suferință?”
Această întrebare cere un răspuns foarte urgent, pentru că Isus a spus: „cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit” (Marcu 13:13). Noi tremurăm la gândul de a fi printre „aceia care dau înapoi ca să se piardă” (Evrei 10:39). Noi nu ne jucăm cu mântuirea. Suferința este o amenințare îngrozitoare la adresa credinței în harul viitor al lui Dumnezeu.
De aceea, este minunat să auzim promisiune despre care Petru le vorbește creștinilor loviți și osteniți: „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi putina vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți” (1 Petru 5:10).
Siguranța că El nu va întârzia dincolo de ce putem îndura, că El va șterge greșelile pe care noi le deplângem, și că va întări pe veci ce a modelat atât de mult timp – acea siguranță vine de la Dumnezeul „oricărui har”.
Dumnezeu nu este Dumnezeul unui har anume – ca și cum ar fi un har demult apus. El este „Dumnezeul oricărui har” – adică a vistieriilor inepuizabile ale harului viitor, de care avem nevoie ca să ne ducem umblarea până la sfârșit.
Credința în acel har viitor, întărită de amintirea harului din trecut, este cheia pentru a îndura și continua pe calea strâmtă și grea ce duce la viață.