16 Iulie / Energia pentru treburile zilei
Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.
Duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă și voința și înfăptuirea bunei Lui plăceri (Fil. 2:12-13, lit. ESV).
Dumnezeu este lucrătorul decisiv de aici. Duceți până la capăt mântuirea voastră… căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă și voința, și înfăptuirea. Dumnezeu dorește și El lucrează buna Lui plăcere. Dar a crede acest lucru nu îi face pe creștini să fie pasivi. Îi face să fie plini de nădejde, energici și curajoși.
Fiecare zi vine cu o lucrare de făcut în slujirea noastră specială. Pavel ne poruncește să lucrăm aceasta. Dar el ne spune și cum să o facem în puterea pe care Dumnezeu ne-o dă: crede în El! Crede făgăduința că Dumnezeu va fi la lucru azi în tine ca să îți dea voința și înfăptuirea bunei Lui plăceri.
Dumnezeu însuși este Acela care, fiind la lucru în fiecare clipă prin harul Lui, aduce făgăduința harului viitor în experiența noastră prezentă. Când explică felul în care noi lucrăm propria mântuire, Pavel nu se concentrează pe recunoștința pentru harul din trecut. Menționez acest lucru pentru că există foarte mulți creștini care vor spune că motivația ascultării lor este recunoștința. Dar nu asta accentuează Pavel când vorbește despre motivația și puterea pentru lucrarea noastră. El se focalizează pe credința în ceea ce Dumnezeu va face, nu doar pe ceea ce El a făcut deja. Duceți până la capăt mântuirea voastră! De ce? Cum? Căci la Dumnezeu există har proaspăt pentru fiecare clipă. El este la lucru în voința și înfăptuirea ta de fiecare dată când ai voință și faci ce trebuie să faci. Crede acest adevăr pentru provocările orei următoare și ale următoarei mii de ani.
Puterea harului viitor este puterea Hristosului cel viu – întotdeauna prezent ca să lucreze pentru noi în fiecare moment viitor în care intrăm. De aceea, când descrie efectul harului lui Dumnezeu care era în el, Pavel spune: „n-aș îndrăzni să pomenesc niciun lucru, pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele” (Rom. 15:18).
Prin urmare, întrucât Pavel nu ar fi îndrăznit să vorbească de vreun lucru pe care Hristos să nu-l fi împlinit prin lucrarea lui, și totuși el a vorbit în fapt despre ceea ce harul a făcut prin lucrarea lui (1 Cor. 15:10), asta trebuie să însemne că puterea harului este puterea lui Hristos.
Ceea ce înseamnă că puterea de care avem nevoie în următoarele cinci minute și în următoarele cinci decenii de lucrare stă în harul viitor al lui Hristos Cel atotputernic, care va fi întotdeauna acolo pentru noi – gata să ne dea voința și gata să ne dea înfăptuirea bunei Lui plăceri.