10 Iulie  / Fapte mândre versus credință smerită

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

„Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ‚Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’” (Matei 7:22).

Gândește-te la diferența dintre o inimă „credincioasă” și o inimă bazată pe „fapte”.

Inima bazată pe fapte își ia satisfacția din pornirea egocentrică a realizării a ceva prin propria putere. Ea va încerca să ridice în sus o față ca stânca, să își asume responsabilități suplimentare la locul de muncă, să își riște viața într-o zonă de război, să agonizeze la un maraton, sau să țină un post religios vreme de câteva săptămâni – toate aceste spre satisfacția cuceririi unei provocări prin forța propriei voințe și prin tăria propriului trup.

qInima orientată pe fapte poate de asemenea să se îndrepte într-o altă direcție și să își exprime dragostea de independență, de călăuzirea de sine și de realizările de sine printr-o răzvrătire față de politețe, decență și moralitate (Gal. 5:19-21). Dar ea este aceeași orientare bazată pe fapte, autonomă, care înalță eul – indiferent dacă este imorală sau se angajează într-o cruciadă împotriva comportamentului imoral. Factorul comun este ghidarea prin sine, bizuirea pe sine și înălțarea de sine. În toate acestea, satisfacția elementară a orientării pe fapte ține de savoarea de a fi un eu asertiv, autonom și, dacă este posibil, triumfător.

Inima bazată pe credință este radical de diferită. Dorințele ei nu sunt cu nimic mai slabe când ea privește către viitor. Dar ceea ce ea dorește este satisfacția completă a experimentării a tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi în Isus.

Dacă „faptele” doresc satisfacția de a simți că au depășit prin sine un obstacol, „credința” savurează satisfacția de a simți că Dumnezeu a depășit un obstacol. Faptele tânjesc după bucuria ca omul să fie lăudat ca fiind capabil, puternic și deștept. Credința tânjește după bucuria de a-L vedea pe Dumnezeu proslăvit pentru capacitatea, tăria, înțelepciunea și harul Lui.

​În forma lor religioasă, faptele acceptă provocarea moralității, își cuceresc obstacolele printr-o mare străduință și vin cu victoria înaintea lui Dumnezeu ca o plată pentru a primi acceptarea și recompensa de la El. Credința acceptă și ea provocarea moralității, însă doar ca pe o ocazie de a deveni instrumentul puterii lui Dumnezeu. Iar când victoria vine, credința se bucură că toată gloria și toate mulțumirile se îndreaptă către Dumnezeu.