8 februarie / Ești bucuros că nu ești Dumnezeu?

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

Familiile popoarelor, dați Domnului, dați Domnului slavă și cinste! (Ps. 96:7).

Iată aici cel puțin o parte din experiența la care psalmistul se referă atunci când spune: „dați Domnului puterea [lit. ESV]”. Ce facem noi atunci când „Îi dăm Domnului puterea”?

În primul rând, prin harul lui Dumnezeu, noi Îi acordăm atenție lui Dumnezeu și vedem că El este puternic. Noi luăm aminte la puterea Lui. Apoi ne exprimăm acceptul cu privire la măreția puterii Sale. Recunoaștem cum se cuvine vrednicia și valoarea ei.

Noi descoperim că puterea Lui este minunată. Dar ceea ce face ca această uimire pe care o experimentăm să fie un fel de uimire prin care Îi atribuim ceva – „dați Domnului puterea”! – este că noi suntem fericiți într-un fel special că puterea este a Lui, nu a noastră.

Noi simțim o potrivire profundă în faptul că El este infinit în putere, iar noi nu suntem. Și ne place că așa stau lucrurile. Noi nu Îl invidiem pe Dumnezeu pentru puterea Lui. Nu tânjim după puterea Lui. Noi suntem plini de bucurie că toată puterea este a Lui.

Orice lucru din noi se bucură la ideea că lăsăm în urmă tot ceea ce suntem și avem, și ne uităm la această putere – ca și cum am fi ajuns la celebrarea biruinței unui alergător de cursă lungă care ne-a zdrobit în cursă, și ne găsim cea mai mare bucurie în admirarea puterii lui, mai degrabă decât să deplângem pierderea noastră.

Noi descoperim sensul cel mai profund din viață atunci când inimile noastre ies liber din noi înșine pentru a admira puterea lui Dumnezeu, în loc să ne îndreptăm către interior pentru a ne lăuda cu puterea noastră – sau chiar să ne gândim la noi. Noi descoperim ceva copleșitor: este profund împlinitor să nu fim Dumnezeu, ci să renunțăm la toate gândurile și dorințele noastre de a fi Dumnezeu.

Atunci când ne îndreptăm atenția către puterea lui Dumnezeu, în noi se naște o conștientizare a faptului că Dumnezeu a creat Universul pentru ca noi să putem avea experiența supremă și împlinitoare de a nu fi Dumnezeu, ci de a admira dumnezeirea lui Dumnezeu – puterea lui Dumnezeu. Acest lucru produce în noi o conștientizare aducătoare de pace că admirația Celui infinit este țelul final și împlinitor din tot ceea ce putem experimenta pe acest pământ.

Noi tremurăm în fața celei mai neînsemnate ispite de a pretinde că vreo putere vine din noi înșine. Dumnezeu ne-a făcut slabi ca să ne protejeze de aceasta: „Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi” (2 Cor. 4:7).

​O, ce dragoste este aceasta, ca Dumnezeu să ne protejeze de a înlocui culmile veșnice ale admirării puterii Sale cu încercarea zadarnică de a ne lăuda cu propriile puteri! Este o fericire extraordinară să nu fim, ci să Îl vedem pe Dumnezeu!