27 Octombrie / Posibil pentru Dumnezeu
Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.
„Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu” (Ioan 10:16).
Dumnezeu are un popor în orice grup etnic din lume. El îi va chema prin Evanghelie, cu puterea Lui de Creator. Iar ei vor crede! Ce putere este în aceste cuvinte pentru depășirea descurajării în locurile dificile de la frontiera misiunii!
Istoria lui Peter Cameron Scott este o bună ilustrație în acest sens. Născut la Glasgow în 1867, Scott a ajuns fondatorul Africa Inland Mission [Misiunea Africii Interioare]. Dar începuturile lucrării lui în Africa n-au fost deloc favorabile.
Prima lui călătorie în Africa s-a sfârșit cu un atac sever de malarie, care l-a trimis înapoi acasă. După ce s-a recuperat, el s-a decis să se întoarcă. Această întoarcere a fost foarte bucuroasă pentru el de această dată, pentru că împreună cu el a mers John, fratele lui. Totuși, după scurt timp, John a fost lovit mortal de febră.
Rămas singur, Peter și-a îngropat fratele în pământ african, iar în agonia acelor zile, s-a rededicat propovăduirii Evangheliei în Africa. Totuși, sănătatea i-a fost șubrezită din nou, și a trebuit să se întoarcă în Anglia.
Cum avea el să treacă vreodată peste dezolarea și depresia acelor zile? El s-a dedicat cu totul lui Dumnezeu. Dar unde putea găsi el puterea de a se întoarce în Africa? În puterile omenești, era ceva imposibil!
El și-a găsit puterea la abația de la Westminster. Mormântul lui David Livingstone este încă acolo. Scott a intrat în liniște în abație, a găsit mormântul și s-a rugat acolo. Inscripția de pe scriptă era aceasta:
MAI AM ȘI ALTE OI, CARE NU SUNT DIN STAULUL ACESTA; ȘI PE ACELEA TREBUIE SĂ LE ADUC.
El s-a ridicat de pe genunchi cu o nădejde proaspătă și s-a întors în Africa. Azi, după peste 100 de ani, lucrarea de misiune pe care el a fondat-o este o forță vibrantă și crescândă pentru Evanghelie în Africa.
Dacă bucuria ta cea mai mare este să experimentezi harul lui Dumnezeu care te umple până acolo încât reverși din el în jurul tău, spre binele altora, atunci cea mai bună veste din întreaga lume este că Dumnezeu va face prin tine imposibilul spre mântuirea oamenilor la care Evanghelia nu a ajuns.