22 Iulie / Predică-i propriei persoane
Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.
Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea și Dumnezeul meu (Ps. 42:11).
Trebuie să învățăm să ne luptăm cu mâhnirea – cu sufletul prăbușit. Lupta este o luptă a credinței în harul viitor. Ea este dusă prin propovăduirea înaintea propriilor persoane a adevărului despre Dumnezeu și despre viitorul pe care El ni-l făgăduiește.
Și asta face psalmistul în Psalmul 42. El îi propovăduiește propriului suflet tulburat. El se mustră pe sine și se ceartă pe sine. Iar principalul lui argument este harul viitor: „Nădăjduiește în Dumnezeu! Crede în ceea ce Dumnezeu va fi pentru tine în viitor. Vine o zi a laudei. Prezența Domnului va fi tot ajutorul de care vei avea nevoie. Iar El a făgăduit că va fi cu noi în vecii vecilor”.
Martyn Lloyd-Jones credea că această chestiune a propovăduirii adevărului despre harul viitor al lui Dumnezeu înaintea propriilor persoane este extrem de importantă în depășirea depresiei spirituale. În utila sa carte, Spiritual Depression, el scria următoarele:
Ți-ai dat seama că majoritatea stării tale nefericite din viață ține de faptul că asculți la tine însuți în loc să îi vorbești sufletului tău? Ia acele gânduri care vin asupra ta în clipa când te trezești de dimineață. Nu tu le-ai dat naștere, dar ele încep să vorbească cu tine, îți readuc în minte problemele de ieri etc. Cineva vorbește… Eul tău îți vorbește. Dar felul cum acest om tratează această situație [în Psalmul 42] este următorul: în loc să îi permită acestui eu să îi vorbească, el începe să vorbească cu sine. „Pentru ce te mâhnești, suflete?”, întreabă el. Sufletul lui a fost deprimat, zdrobindu-l. De aceea, el se ridică și spune: „Eul meu, ascultă o clipă. Eu îți voi vorbi acum” (20-21).
Bătălia împotriva deznădejdii este o bătălie de a crede în făgăduințele lui Dumnezeu. Iar acea credință în harul Lui viitor vine prin auzirea Cuvântului. De aceea, propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu pentru noi înșine stă în inima luptei.