22 Ianuarie – Vom stăpâni peste toate lucrurile
Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2021, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.
„Celui ce va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (Apoc. 3:21).
Ce vrea să spună Isus când transmite acest lucru către biserica din Laodicea? Să stea cu Isus pe scaunul Lui de domnie? Oare?
Aceasta este o făgăduință adresată tuturor celor ce ies învingători, adică celor care continuă în credință până la sfârșit (1 Ioan 5:4), în ciuda tuturor durerilor și a ispitelor amenințătoare, a plăcerii păcătoase. Astfel, dacă ești un credincios adevărat în Isus, vei sta pe scaunul de domnie al Fiului lui Dumnezeu, care stă așezat pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu Tatăl.
Eu înțeleg că expresia „scaunul de domnie al lui Dumnezeu” are sensul de dreptul și autoritatea de a domni peste univers. Acolo este Isus așezat. „Trebuie ca El să împărățească”, spune Pavel, „până îi va pune pe toți vrăjmașii sub picioarele Sale” (1 Cor. 15:25). De aceea, când Isus spune, „îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie”, El ne promite că vom fi părtași la stăpânirea peste toate lucrurile.
Oare acest lucru este avut în vedere de Pavel în Efeseni 1:22-23? „El I-a pus totul sub picioare, și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlinește totul în toți”.
Noi, biserica, suntem „plinătatea Celui ce împlinește totul în toți”. Ce sens are aceasta? Eu cred că înseamnă că universul va fi umplut de slava Domnului (Num. 14:21), și o dimensiune a acelei slave va fi răspândirea completă și fără opreliști a stăpânirii Sale peste tot.
De aceea, Efeseni 1:23 are acest sens: Isus umple universul de stăpânirea Sa glorioasă prin noi. Fiind părtași stăpânirii Lui, noi suntem plinătatea ei. Noi domnim în numele Lui, prin puterea Sa, sub autoritatea Lui. În acel sens, noi stăm așezați El pe scaunul Lui de domnie.
Niciunul dintre noi nu conștientizează suficient acest lucru. Este prea mult – prea bun, prea uimitor. Iată de ce Pavel se roagă cerând ajutorul lui Dumnezeu ca „să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui” (Efes. 1:18).
Fără ajutorul atotputernic de acum, nu putem vedea minunăția a ceea ce suntem destinați să devenim. Dar dacă ni se dă harul să o conștientizăm așa cum este, toate reacțiile noastre emoționale față de această lume se vor schimba. Poruncile radicale și ciudate ale Noului Testament nu ni se vor mai părea atât de ciudate pe cât erau cândva.