Bucurii de Neclintit Tematică: Dragostea lui Dumnezeu

25 August / Când dragostea lui Dumnezeu este cea mai dulce

John Piper

Ascultă Pauză

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

„Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt” (Efes. 5:25-26).

Dacă speri doar să ai parte de dragostea necondiționată a lui Dumnezeu, speranța ta este deosebită, dar prea mică.

Dragostea necondiționată a lui Dumnezeu nu este cea mai dulce experimentare a dragostei Lui. Cea mai dulce experiență are loc când dragostea Lui spune: „Te-am creat atât de asemănător Fiului Meu pentru ca să îmi placă să te văd și să fiu cu tine. Ești o plăcere pentru mine, pentru că ești atât de radiant cu slava Mea”.

Această cea mai dulce experiență este condiționată de transformarea noastră în acei oameni ale căror emoții, alegeri și acțiuni sunt plăcute pentru Dumnezeu.

Dragostea necondiționată este sursa și temelia transformării omului, care face posibilă dulceața dragostei condiționate. Dacă Dumnezeu nu ne-a iubit necondiționat, El n-ar pătrunde în viețile noastre neatractive, nu ne-ar da credința, nu ne-ar uni cu Hristos, nu ne-ar da Duhul Lui și nu ne-ar face progresiv mai asemănători cu Hristos.

Dar când El ne alege necondiționat, Îl trimite pe Hristos să moară pentru noi și ne regenerează, El pune în mișcare un proces de transformare de neoprit, care ne face glorioși. El ne dă o strălucire potrivită felului Lui favorit: strălucirea Lui.

Vedem acest lucru în Efeseni 5:25-27: „cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea [dragoste necondiționată], ca s-o sfințească… ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită” – starea plăcută Lui.

Este indescriptibil de minunat că Dumnezeu ne dă necondiționat favoarea Lui în timp ce noi suntem încă niște păcătoși necredincioși. Motivul suprem pentru care acest lucru este minunat ține de faptul că această dragoste necondiționată ne duce la bucuria veșnică a prezenței Lui glorioase.

Dar culmea acelei bucurii este că noi vedem gloria Lui, și o și reflectăm. „Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi, și voi în El” (2 Tes. 1:12).

Din devoționalul „Bucurii de Neclintit”

Sus