2 martie / Înarmează-te cu făgăduințe
Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.
„Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei 5:8).
Când Pavel ne spune să dăm morții faptele trupului „prin Duhul” (Rom. 8:13), eu înțeleg că ar trebui să folosim singura armă din armura Duhului care poate ucide, anume sabia, „care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efes. 6:17).
Așadar, când trupul este aproape de a fi dus într-o acțiune păcătoasă de vreo frică sau tânjire, trebuie să luăm sabia Duhului și să ucidem acea frică sau acea dorință. În propria experiență, asta înseamnă în principal ruperea rădăcinii promisiunii păcatului prin puterea unei făgăduințe sau promisiuni superioare.
De exemplu, când încep să simt în mine ispita de a tânji după vreo plăcere sexuală ilicită, lovitura sabiei care a rupt adesea rădăcina acestei plăceri promise este aceasta: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei 5:8). Îmi aduc aminte de plăcerile pe care le-am gustat văzându-L pe Dumnezeu mai clar dintr-o conștiință nepângărită; și îmi aduc aminte de scurtimea, superficialitatea și natura opresivă a gustului plăcerilor păcatului și, în felul acesta, Dumnezeu a ucis puterea cuceritoare a păcatului.
A avea la îndemână făgăduințele care se potrivesc ispitei momentului este una dintre cheile prin care putem duce cu succes războiul împotriva păcatului.
Dar există momente când nu avem în mințile noastre un cuvânt de la Dumnezeu care să se potrivească perfect situației. Și nu avem timp să căutăm în Biblie o promisiune potrivită. De aceea, toți trebuie să avem un mic arsenal de făgăduințe generale, gata de a fi folosite oricând frica sau dorința rea ne amenință cu abaterea de pe cale.
Iată patru dintre făgăduințele pe care eu le-am folosit cel mai mult în lupta împotriva păcatului:
1) „nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41:10).
2) „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos” (Fil. 4:19).
3) Apoi făgăduința implicită din Filipeni 3:8: „privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu”.
4) Și, desigur, cea din Matei 5:8, „Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu”.
Adaugă constant la arsenalul tău de făgăduințe, dar nu le pierde niciodată din vedere pe cele câteva alese, prin care Dumnezeu ți-a binecuvântat viața. Fă ambele lucruri. Fii mereu pregătit cu cele vechi și caută în fiecare dimineață o făgăduință nouă care să te susțină pe parcursul zilei.