Bucurii de Neclintit Tematică: Anxietatea

11 Septembrie / Șapte motive să nu te îngrijorezi (Partea I)

John Piper

Ascultă Pauză

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

„De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca, sau ce veți bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana, și trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, și nici nu strâng nimic în grânare; și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele?” (Matei 6:25-26).

Vom petrece următoarele trei zile studiind această parte a Predicii de pe Munte a lui Isus. În Matei 6:25-34, Isus tratează specific îngrijorarea legată de hrană și îmbrăcăminte. Cu toate acestea, în fapt, cuvintele Lui sunt aplicabile oricărei forme de anxietate.

Cu toate că aici, în America, avem un sistem extins de protecție socială, îngrijorarea legată de bani, locuință, hrană și îmbrăcăminte poate fi intensă. Nici nu mai menționez de acei creștini care trăiesc în circumstanțe în care sărăcia mai mare le-ar pune viața în pericol. Dar Isus spune în versetul 30 că îngrijorarea noastră provine din puțina credință în făgăduința harului viitor de la Tatăl: „puțin credincioșilor”.

Aceste versete (25-34) conțin cel puțin șapte făgăduințe formulate de Isus ca să ne ajute să ducem lupta împotriva necredinței și să fim eliberați de îngrijorare. (Azi ne vom îndrepta atenția către primele două făgăduințe, apoi le vom analiza pe celelalte în următoarele două zile).

Prima făgăduință este aceasta: „De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca sau ce veți bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana, și trupul mai mult decât îmbrăcămintea?” (Matei 6:25).

Întrucât trupul tău și viața ta sunt mult mai complexe și mai dificil de a fi ocrotite și hrănite decât pur și simplu să le dai hrană și îmbrăcăminte, și totuși Dumnezeu te-a creat și ți-a acoperit amândouă aceste nevoi, cu siguranță că El va fi în stare și dornic să continue să îți dea hrană și haine.

Mai mult, indiferent ce se întâmplă, Dumnezeu va învia cândva trupul tău și îți va ocroti viața și trupul pentru părtășia eternă cu El.

A doua făgăduință este aceasta: „Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, și nici nu strâng nimic în grânare; și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele?” (Matei 6:26).

Dacă Dumnezeu vrea și poate să hrănească niște viețuitoare atât de neimportante ca păsările, care nu fac nimic ca să își producă hrana – cum ai putea tu prin cultivarea pământului – atunci cu siguranță că El își va da ce vei avea nevoie, pentru că valorezi mai mult decât păsările. Spre deosebire de păsări, tu ai capacitatea uimitoare de a-L proslăvi pe Dumnezeu prin a-ți pune încrederea în El, ascultând de El și fiindu-I mulțumitor.

Din devoționalul „Bucurii de Neclintit”

Sus