15 Septembrie / Singura fericire de durată
Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.
„Acum sunteți plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăși, inima vi se va bucura, și nimeni nu vă va răpi bucuria voastră” (Ioan 16:22).
„Nimeni nu vă va răpi bucuria voastră”, pentru că bucuria voastră vine din a fi cu Isus, iar învierea lui Isus înseamnă că nu veți muri niciodată; nu veți fi despărțiți niciodată de El.
Așadar, două lucruri trebuie să fie adevărate dacă bucuria nu îți va putea fi răpită niciodată. Unul este că sursa bucuriei tale ține pe veci, iar celălalt că vei trăi veșnic. Dacă fie tu, fie sursa bucuriei tale ar fi ceva muritor, bucuria îți va fi răpită.
Și cât de mulți oameni se mulțumesc cu așa ceva! Mănâncă, bea și veselește-te, spun ei, căci mâine vom muri, și asta este totul (Luca 12:19). Hrana nu este veșnică și nici eu nu trăiesc veșnic, își spun ei. Așa că de ce să nu îmi trăiesc viața la maxim? Ce tragedie!
Dacă ești ispitit să gândești în felul acesta, te rog să te gândești cât de serios poți că, dacă bucuria vine din a fi cu Isus, „nimeni nu îți va răpi bucuria” – nu în această viață, nici în viața veșnică.
„Sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 8:38-39).
Bucuria de a fi cu Isus este ca o linie neîntreruptă de la momentul prezent până în veșnicie. Ea nu va fi frântă – nici de moartea Lui, nici de a noastră.